Gala Femeilor de succes!

Gala Femeilor de succes!

Gala Femeilor de succes!

Recent, a avut loc „Gala Femeilor de Succes” din raionul Florești, activitate de totalizare a Proiectului „Women in Power: Abilitare pentru Incluziune Socială și Influențarea deciziilor la nivel local”, implementat de AO Centrul de Dezvoltare a Personalităţii “Ungheraşul Fericirii”.

Evenimentul a fost organizat cu scopul de a celebra rezultatele proiectului și a nominaliza femeile  social vulnerabile, care s-au implicat activ în procesul de luare a deciziilor la nivel local, fiind invitate aproximativ 60 de persoane: femei beneficiare ale proiectului din localităţile Floreşti, Gura Căinarului şi Ştefăneşti, reprezentanţi APL, parteneri și femei-personalități notorii de succes pentru a inspira femeile din raionul Florești să continuie implicarea în procesul decizional.

Evenimentul a cuprins câteva compartimente:

Recunoașterea și aprecierea femeilor de succes: Femeile de succes din raionul Florești, inclusiv cele care provin din medii social vulnerabile, şi-au împărtăşit poveştile de succes, fiind recunoscute  pentru realizările lor.

Prezentarea rezultatelor proiectului: Gala a fost o ocazie potrivită pentru a prezenta rezultatele și impactul proiectului, care a oferit instruire și sprijin femeilor social vulnerabile, în urma căruia participantele și-au îmbunătățit abilitățile și au obținut succes în viața personală sau profesională datorită programului.

Discuții și dezbateri privind implicarea femeilor în procesul de luare a deciziilor: Gala a inclus un panel de discuții pe tema “Implicarea femeilor în procesul de luare a deciziilor la nivel local”, unde participanţii, inclusiv femeile care provin din medii social vulnerabile, şi-au împărtășit experiențele lor și au putut discuta despre provocările și oportunitățile întâlnite.

Premii și distincții speciale pentru femeile social vulnerabile: Evenimentul s-a încheiat cu oferirea premiilor și distincțiilor speciale pentru femeile social vulnerabile, care au demonstrat excelență, reziliență și contribuții semnificative în comunitatea lor.

Acest eveniment este realizat de AO Centrul de Dezvoltare personală „Ungheraşul Fericirii” în cadrul proiectului “Cetățeni activi, comunități prospere-faza II”, implementat cu suportul Fundației Est-Europene din resursele acordate de Suedia și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).